Posibilităţile de utilizare a fructelor sunt multiple de la consumul în stare proaspătă sau deshidratată până la prelucrarea acestora sub formă de siropuri, marmelade, dulciuri, făină, cidru, etc.
În medicina populară, fructele sunt neîntrecute în uz extern ca antiinflamatoare şi calmante iar pentru iz intern sunt faimoase pentru efectul emolient şi expectorant.
Valoarea alimentară a fructelor curmalului chinezesc este ridicată mai ales prin conţinutul mare de substanţă uscată solubilă depăşindu-se frecvent valoarea de 30%, în condiţiile în care conţinutul în glucide totale trece de 27%.
Aciditatea fructelor variază între 0,3 şi 1,0%.
Trebuie remarcat conţinutul foarte ridicat al fructelor în acid ascorbic (vitamina C), în funcţie de soi înregistrându-se valori, de 330-880 mg acid ascorbic/100 g. Conţinutul în vitamina P depăşeşte 1.000 mg/100 g. Sunt prezente, de asemenea vitamine din grupul B.
Ridicat este şi conţinutul în microelemente: Fe 0,355%, Ca 0,246%, Mg 0,057%, Zn 5,044 ppm, Mn 3,85 ppm, Cu 2,364 ppm. Fructele conţin până la 500 nmoli/g din substanţa uscată, adenozin 3-5 monofosfat (de 10 ori mai mult decât orice plantă analizată până în prezent) şi în plus, cantităţi mari de acid oleanolic şi ursolic.
Prin valoarea deosebită a fructelor suntem convinşi că această specie va lărgi oferta de produse pomicole şi îşi va găsi rapid consumatorii.