Prin anii ‘80, la pauză, între un arat şi un rânit la vaci, ţăranii din Mehedinţi obişnuiau să mănânce câte un fruct de kiwi cules din propria grădină. Mulţi dintre ei creşteau arbuşti de kiwi, luaţi de la Staţiunea Pomicolă Zonală, cea care încerca să aclimatizeze un soi şi la noi. Unii români poposeau prin zonă special să vadă minunea. Asemenea fructe, originare din China, se mai găseau doar prin locuri pe care ei le văzuseră numai prin atlasul geografic: Grecia, Spania, Australia şi Chile, Noua Zeelandă, SUA, Italia, Japonia sau Franţa. Arbuştii de kiwi au fost aur curat pentru solurile nisipoase ale Mehedinţiului – nu numai că le-au fixat foarte bine, dar le-au şi îngrăşat. Plus că soiul s-a aclimatizat neaşteptat de bine. Şi oricum, pe pământurile alea culturile tradiţionale nu prea mergeau. Dar toate astea n-au durat prea mult, a venit Revoluţia şi s-a ales praful de plantaţiile de kiwi.