Tunderea lămâiului

Tunderile profesioniste au rolul de a conferi plantelor un aspect deosebit de plăcut dar şi un spor substanţial de producţie, fără a afecta durata de viaţă a plantelor. Tunderea la lămâi, mai ales la cei din ghiveci, nu este obligatorie dar ar trebui făcută la timpul potrivit. Dacă aceasta nu este efectuată, lămâii cresc aşa cum le dictează “codul” genetic şi condiţiile de mediu. Astfel, plantele vor fi ramificate, dar vor avea fructe mici şi îşi vor pierde frunzele din zonele inferioare. Creşterea lor va împiedica înmulţirea plantelor, dar nu se vor forma fructele mari. În afară de asta, plantele nu vor avea un aspect estetic.

Pentru lămâi cu coroană joasă: Tulpina plăntuţei în vârstă de un an se scurtează la 30-40 cm. Din lăstarii apăruţi după scurtare alegem 3-4 lăstari bine poziţionaţi şi dezvoltaţi, iar restul se înlătură. Când lăstarii reţinuţi au 25-30 cm se ciupesc pentru a ramifica. Această operaţie se repetă 2-3 ani, de 2 ori pe vară, până se obţin ramificaţii de ordinul IV şi V pe care lăstarii vor fructifica.

La plantele bine îngrijite, într-un an se pot obţine ramuri de două ordine, asigurând intrarea pe rod în anul 3. Ramurile scurte care au fructificat, uscăturile, lăstarii prost orientaţi se vor elimina. Tunderile se pot face în orice perioadă a anului.

42-19931038

a. Tunderea vârfurilor

Când nutrienţii sunt în cantitate mare, lămâii tind să dezvolte ramuri puternice care cresc în afara coroanei şi strică forma iniţială a arbustului. Dacă în timpul unei perioade de creştere se observă apariţia unor astfel de lăstari, aceştia trebuie tăiaţi imediat, dar nu în totalitate. Astfel, ei se vor ramifica. Pentru tunderea acestor lăstari nu veţi aştepta până în sezonul de tăiere din primăvară, căci până atunci lăstarul s-ar putea dezvolta şi ar lăsa un gol neaspectos după tăiere.

b. Tunderea ramurilor

Plantele cu creştere rapidă, sau care nu au mai fost tăiate de mult timp, trebuie, din motive practice şi estetice, să fie tăiate. Altfel, plantele de ghiveci devin neatractive; iernatul va necesita şi mult spaţiu din cauza coroanei mari. Zonele tăiate vor fi unse cu o substanţă terapeutică pentru închiderea rănilor; astfel vor fi prevenite infecţiile şi evaporarea lichidelor. Lămâii mai în vârstă, crescuţi natural, nu necesită multe măsuri de tăiere. Este de ajuns ca ramurile deranjate să fie îndepărtate primăvara, înainte de perioada de creştere. Prin tăierile ramurilor se urmăreşte obţinerea unei coroane cu formă elegantă, evitarea aglomerărilor excesive de lăstari, îndepărtarea ramurilor uscate şi a celor crescute înspre interiorul coroanei. Crengile golaşe, cu lăstari foarte rari se pot garnisi abundent dacă li se îndepărtează, prin tăiere, un segment de aproximativ 1/3 din lungime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *