Lămâiul este cultivat în zonele calde ale întregii lumi. Ca plantă de ghiveci, lămâiul este foarte atractiv. El creşte foarte bine la temperaturi ridicate şi într-un loc însorit. Lămâiul are nevoie de multă căldură, fiind sensibil la temperaturi scăzute. Temperatura optimă pentru creşterea vegetativă este de 16-18°C. Lămâiul începe vegetaţia când temperatura aerului este de 10-12°C, iar a solului de 11-12°C.
De aceea, lămâiul poate fi lăsat în aer liber din mai până în mijlocul toamnei, şi locul cel mai călduros şi mai luminos. Latura sudică a unei case este un loc foarte potrivit, ca şi un loc însorit într-o curte. Căldura din timpul zilei se păstrează în pereţi şi este eliberată în timpul nopţii. Astfel este creat un microclimat echilibrat, foarte potrivit lămâiilor. Pereţii estici şi vestici sunt şi ei locuri destul de bune pentru aşezarea plantei. Locul trebuie să fie ferit de curenţii de aer. Lămâii nu ar trebui puşi prea aproape unii de alţii, fiindcă se umbresc reciproc sau se sufocă.
Lamâiul, la noi, este sensibil la vânt. Dacă ei stau în vânt sau în curent, suferă foarte mult. Lăstarii tineri îşi pot pierde frunzele delicate, vârfurile lor se pot usca şi planta “cheleşte” complet. În afară de asta, planta devine sensibilă la boli sau dăunători.