Plantaţiile clasice de curmal chinezesc prezentau distanţe mari de 5-7 m între rânduri şi între plante pe rând.
Producţia se obţinea fără lucrări de fertilizare, irigare sau mobilizarea solului.
O practică frecvent folosită în China, constă în realizarea anuală a decorticării inelare a trunchiului, la 10 cm de la porţiunea decorticată în anul precedent. Operaţia se realizează în timpul legării fructelor şi poate fi efectuată şi prin lovirea trunchiului de jur împrejur cu un topor ascuţit. Efectul imediat constă în mărirea substanţială a producţiei.
În prezent se extind plantaţiile de tip intensiv şi superintensiv cu distanţe mici de plantare, ajungându-se până la plantarea în benzi cu rânduri duble, la 4 x 2 x 2 m. După tăierea de proiectare a coroanei la 70 cm înălţime, în anii următori se fac tăieri de transfer ale axului pe câte o ramificaţie laterală, stimulând în acest fel garnisirea laterală cu ramuri de semischelet productive.
Începând cu anul IV de la plantare se realizează decorticarea inelară a axului, tratamente cu GA3 (10 ppm) şi tăieri în verde. Alte forme de coroană folosite în ţările cultivatoare sunt: piramida, fusul şi formele columnare.
Se află în observaţie la ISTIS, patru soiuri pentru a fi incluse în Catalogul oficial al soiurilor plantelor de cultură din România.
Cercetarea la curmalul chinezesc se desfăşoară la USAMV Bucureşti, Facultatea de Horticultură (ameliorare genetică, tehnologie, înmulţire). Mici colecţii de genotipuri de curmal chinezesc se găsesc şi la ICDP Mărăcineni şi USAMV Iaşi, Facultatea de Horticultură.